dar curcubeul meu era de noapte
ieșea dintr-un ochi uriaș
care nu mai știam când adoarme
întotdeauna avea alte și alte culori
tocmai când marea se dezbrăca de alge
și se pregătea să mă boteze în întuneric
de parcă m-ar fi furat luminii
lumii
nebuniei
unde nu trebuia să mă întorc
unde nimeni nu avea de mine să întrebe

venea rotindu-și miracolele pe deasupra capului
mă întreba în care mi-ar plăcea să rămân
ezitam
îmi era frică
timpului îi creșteau solzi
învăța să înoate în jurul meu
ca o amfibie
își ascundea jucăuș de mine aripile

îl îmbrățișam cu brațe de valuri delfinice
îi mângâiam gândurile rebele
cu o briză
îi șopteam printre lacrimi nu nu iubitule
niciodată nu am fost o sirenă
ademenitoare
doar marea aceasta e mitică



07.05.04