Rânjește hâd în mine o făptură
Cu dinți de lut și hău în loc de oase,
Împestrițându-mi ziua cu angoase.
Nu vreau s-o las să iasă-n bătătură.

În neagra groapă cu zvâcniri cleioase,
În sepulcrala scurgere de ură,
Cu măști de șerpi în suflet și pe gură,
Aud canon cu sunete tăioase.

Întrezăresc pe drumuri neumblate
Frânturi de cercuri care-n spații fug.
Abjecta mea-ntrupare de păcate

Va trebui s-o țintuiesc pe rug.
Decât să port zidiri neterminate,
Mai bine-n trupul meu să le distrug.