Închid sub frunte gândul ce-o să vină.
Nerușinarea răului mă-nvinge.
Din trup afară ura mă împinge,
Dar încă sper și noaptea e senină.

Pe mâini, parșiv, invidia mă linge
Și prin mânie zbaterea-i puțină,
Dar mă agăț de-o rază de lumină
Ce mă scrutează rodnic și m-atinge.

Treptat doar praful cosmic mă reține.
Inspir cenușa spaimelor firesc,
Calc pe nisipul umbrei și e bine.

Scrutez, elimin, stărui și gândesc.
Eu mor încet, dar nesfârșit în mine.
Cât a rămas din timp să mai iubesc ?