-Aceste oase sînt nespus de frumoase,
zise savantul cu un singur dinte.
-Aiurea! E nebun sau minte,
rînji un bucătar
mușcînd din rețetar.
-Amîndoi sînt șnapani,
bombăni un bunic de-o sută de ani;
știrbu’ l-ar dezgropa și pe Hristos
ca să ajungă la os.
Și-ăstalaltu’ cu burta spartă
după ce-și mănîncă propria arta
aruncă la cîini sau la gunoi
oasele care nu sînt moi...


Vă rog să mă credeți pe cuvînt,
se stîrnise așa un vînt
încît n-am mai văzut și-auzit nimic,
nici urmă de savant, bucătar sau bunic –
numai oasele albe și strălucitoare
zăceau în praful de lună și soare.



©Elena Malec, Bucuresti, 5 mai 1982