Orbii

Piticul orb s-a ridicat
A început să vadă
În ochiul său intern
Ochiul lumii

Dar s-a împiedicat
De omul orb
Ce a fugit
De gura lumii

Și-au dat mâinile
Și s-au jucat
De-a văzul

În orbul lor tărâm mascat
Cu viziuni interne
Pământul tot a lăcrimat
Prin ochii lor de vierme

Sunt orbi reali acești nebuni
Când ei își simt orbirea
Și țin pământul între pumni
Pe care-l văd cu mâna?

Și cei ce văd intens natura
Încep să o destrame
Când o privesc intens cu ura
Luminii orbitoare

Pământul le soarbe făptura
Cu ochiul său negru de praf