Mi-e frig de dor ºi urã în astã dimineaþã.
Dor – de ea, urã – de chipul meu uscat ºi esterificat
Nu mã mai iau în braþe mâinile-i de gheaþã
Mã uit la poza ei, îngheaþã visul meu decapitat
dar care miºcã-n mine cristale verzi ºi fãrã viaþã
abstractul în prezenþã ºi o spiralã în spirit dezolat.

Absent, atent, abstract stau... lângã semafor,
vad verde, dar nu merg, mie-e frig...
E deja vara, trist! S-a TerminaT! ºi un fior
De-acutã nesiguranþã îmi rãceºte ce-a mai rãmas din gând
Tremur de frig, transpir, mi-e somn ºi mã simt gol
Ochi-mpãienjeniþi nu-i mai simt de plâns...

Aud un þipãt de copil din debaraua cu lumine
Dar nu îmi pasã. E mort – nici nu vroia sa doarã, când l-am ‘cis.
Acum el doare ºi frica seacã totu-n mine.
Trântesc cristale-n inima moroiului din vis,
EL – râde diabolic ºi tot suflã-n ceafa goalã-mi;
eu – plâng ºi totu-nvârte-n ceaþa cu miros de sânge...

unde-i Ea sã mã salveze? Sã îmi arate cum sã simt.
Sunt mort, sau tot visez acelaºi vis de nouãºpe ani?
Sau poate ea mã viseazã... e frig ºi tot transpir.
Stau neputincios – pãpuºã stricatã – ºi iar e azi
În fiecare zi e tot aceeaºi azi în varã îngheþatã.
stau la semafor, aºtept sã vinã, mã cuprinde-un dor.