Nevrozã în tine,
Nevrozã în mine – ea tot nu vine.

O dupã-amiazã seacã,
Torente de vise se-abat în pustie,
Acelaºi chip, aceleaºi buze, dar niºte ochi fioroºi, chiar devoratori
Se-aprinde un roºu în pete pe fiecare perete; mi-e fricã de aceste palete
ªi ºtiu cã iar o sã doarã amurgul, totuºi insist sperând sã fiu eu fudulul corb,
dar amazoana tot mã ia drept vânat; cad, cad, am cãzut. E fundul.
Oceanul de sub mine e prea dens ca sã mai miºc, iar amazoana tot nu înþelege cã-i vânat.
O privire treazã seacã întreaga zare - prea simplu.
Dezamãgire.

- unde e Ea?
- De ce nu vine?
- O vreau acum, pe Ea, doar Ea.
- Taci!
- Ambii o vrem.
- Eu vreau suflet!
- Eu trup! …
Nu mai vine...