mi-am căptușit gura cu umbre
le visătorilor pe care îi dor nopțile ploi
oase goale de sine

luna lascivă își leapădă neglije
urile rămânând în stelele goale

miroase a eclipsă și-a mușuroaie
sau numai rădăcinile s-au aprins
colorându-se dâre de răsărit

ce gură căscată pământul –
i-am rămas în gât dumicat

e-atât de frig soarele cra
pe cealaltă față a lumii

aveți dreptate: aceasta nu e poezie
e simplă metaforă – (ne)cunoaște
rea prin idee de muscă

așa că mi-am căptușit groapa cu umbre
le visătorilor pe care îi dor în pustietate
sufletele goale de sine

ca un om al zăpezilor de altădată