Fratele meu orbi intr-o seara de iulie.
In creuzetul fabricii de azot Natura-si scotea impudica ciorapul de plastic.
I-as fi daruit ochii mei
sa-si invinga rusinea de-a o lua pipaind
de la capat.
Nu era vreun semn de la zei
nici un dar mai subtil al destinului
ca la Homer sau la Borges
ci consecinta nasterii sale
in ieslea razboiului rece
cand maica-mea nestiutoare
nu gasi in toata provincia
un banal medicament pentru ochi.
Acum bisnitarul intreprinzator
isi cara cu avionul garoafele-n Nord
dar dincolo de colina
taranul ii pune vitelului sacul de plastic in cap
si-l ingroapa pe-ascuns
scapand astfel de obligatia
de a-l preda pe degeaba la Stat.
Fratele meu e strain de toate astea.
Aude in schimb suierul dulce-al azotului
simte cum se muleaza ciorapul muzical
pe capatana orasului.