abia acum
când mi-au mai rămas prea puține lucruri mirabile
când stau cu vioara asta de sticlă în palme
așteptând regăsirea orizontului
abia acum începe să mă roadă frica aceea bolnavă
obsesia sumară pe care o aveam când bântuiam pe aiurea
mirându-ne că nu se mai întorc morții
iubita mea vegetală zăcea îngropată în mâl
când vroiam să îi sărut sânii
treceam pe acolo o dezgropam și atât

după-amiaza ne cârpeam somnul cu fluturi