Stau cu mâinile duse la tâmple
si-l rog pe Dumnezeu
să-mi primească picăturile sufletului,
jertfă pe templul dragostei,
ofrandă adusă existentei mele.
Aceleași cuvinte se izbesc
cu putere de pietre,
Aceleași gesturi
sărută aripile de înger.
Chipul scăldat în rouă se luminează
sub greutatea stelelor,
când soarele își plânge cu sete
fericirea sfărâmată.
Atunci vei dori să fii iar om,
să-ti răsară timpul în cale,
implorându-l să mai trăiesti o dată.
Acum vei aștepta să te sincronizezi cu el
și vei învăta să iubești, Lacrimă Albastră.