Dintr-un adânc de liniște și pace
S-a înălțat chemarea rătăcită.
A tot urcat spre gura mea coclită,
Poftind un loc să iasă-n lumi buimace.

Dar se revoltă, veșnic istovită,
Închipuirea-mi surdă și vorace,
Asemuind dorințele-mi opace
Cu stinsa harfă prea naiv ciupită.

Zadarnic zbor de aripi rătăcite
Mi-a frânt pornirea-n cuget tremurând.
Râvniri fierbinți rămân înlănțuite

De lupi flămânzi, în mine alergând.
Un câmp de luptă sunt, iar oști năimite
Se războiesc în trupul meu, urlând.