Privesc. E încăperea ce mă leagă
De-atâtea întrebări și neputințe.
Ceva e nou în cercu-i de credințe
Cu forma ei subtilă și dulceagă.

De ce-s aici ? Ce scâncet de ființe
Împestrițează clipa mea întreagă ?
Ce să mai văd într-o lumină vagă
Filtrată de mirare și dorințe ?

Unde-am suit ? Ce zare-mi este dată
Să o parcurg în ora de popas ?
Privesc tăcut fereastra luminată,

Să înțeleg ce drumuri mi-au rămas
Și-n care lumi mă regăsesc deodată.
De știu, am și ieșit din trup cu-n pas.