Tace-adânc și privește-nserarea de unde
sar opacele forme-ale vieții-n umbrar,
iar prin stele și ape magnolii arzânde
colorează în verde privirea-i de jar.

Se mai stinge lumina și e umedă noapte,
o cuprinde-un glas aspru și in aripi coclii
se tot strâng molii roase-n perdeaua de șoapte
dinspre orbii visării uitate, târzii.

Ea adoarme plutind către casa cu flori
chiar când iedera strânsa în umeri îi râde
și-i acoperă fraged umbrarul de sori.

Lunga vară ne-aprinde. Rătăcind pe oriunde,
armonie de flăcări și beție-n culori,
tace-adânc și privește-nserarea de unde...