puneam câte-o piatră
în fiecare zi
câte-o vină
câte-un cuvânt, câte-o întrebare
câte-un colț de poveste
cu albatroși și cu iele
încet
ZIDUL
îmi creștea împrejur,
se înălța peste mine
mai sus c-o mirare
mai amar și mai tandru
loial
izvora din vertebrele mele
ca o necesară durere
se lungea ca o aripă caldă
cât să prindă în frâu
calul cel negru
tropotind
la capătul dinspre ploaie al privirii
atât
cât să mă îngroape în tăceri
ca într-o firidă așternută cu maci
ca într-un chemător pântec
de mamă