Din ochi i se rupea trecutul
pe care acum îl măsuram și eu
dintr-o extremă pe care n-o cunoscusem pînă acum.
Mai licărea lumina caldă a acelor primăveri de demult
în care îmi găseam liniștea,
mai auzeam glasul care mă chema să iubesc roua dimineața
pentru că toate pînă la urmă făceau parte din mine.
Mai simt și astăzi cum se aprinde-n suflet frumusețea răsăritului
și mă îndeamnă să ador viața.

Păcat că le văd pe toate atît de tîrziu
că le simt atît de aproape cînd încep să-mi fie străine.

Păcat că viața e un joc de clipe
în care ne încadrăm mult prea tîrziu
și pierdem tocmai cînd ar trebui să cîștigăm...