Durerea săpa în ea
Ca într-o mină de aur
Cruciade de gânduri
Mineriade de simțiri

“Doamne, e prea mult!”
Și mult, mult prea mult
Și nu mai pot genunchii
Să-I îndoi,
Clipele
Să le merit
Să merg înapoi
Aș vrea fără mine
Luată de tine
În cer

Și norii-și curbau mâinile peste sufletul ei pătimit
Iarba scotea scâncete uitate din adâncurile pietrelor
Și mișcarea haotic globală a durerii ei antrenate
lumina îngăduința cerului în hohote de fulgere

Și se porni, fierbătoare
Minunata ispită a apocalipsei
Din genunea cerului revarsat
Să troienească liniștele cu aburi
În flăcări de ape
Bătăi de inimă peste zbucium de apă
Sufletul ei curgea din cer nevindecat
Mâinile se umplură de dorința stingerii
Și chipul ei căpăta previziunea împăcării

Atinse cu vârful cuvintelor ei inima cerului
Zburdau înfiorate amintirile pripindu-se unele peste altele
Și I s-a facut loc
Adunată în focul mistuirii o gasi un fulger turbat de căutări
Þinând-o în dinți ca pentru judecata de apoi.
În urmă ramase scrumul de haine

Și apoi, curcubeul zâmbi…