cu ochii inchisi se-nchina paiata
acum are piele si tot, sufletul gol:
doar cap si namol...

departe de toti se arunca si zace
de-ar avea inima, nu s-ar intoarce;
nici pace, razboi, indoiala o rage.

sta genuncheata pe-un hotar nalt de ogor
si lumea-i pare prea mica, ii e frica;
parjol si chemare danseaza cei ce nu vor.

surghiunul paseste cu pasi repeziti
trece in zbor, chinuie mortii treziti
si-n chipul statut, se naste altul de lut.

cu mana rupta si ochii scrijeliti in orbite
se vaita paiata, si picioarele le tine crucis
crengile cad in samanta, scriu alte cuvinte
iar gandacii senin explodeaza, intinderi piezis.

cu dintii reci de otel, se sfasie dorul tembel
hainele sufla vene paianjen, noroiului viu
inima urca din nou sus pe deal, e tarziu.

un ochi muribund isi striveste retina
o inchide in piatra, vrea sa-nghita lumina
sa scape din chin, sa guste necuprinsul venin.

si-n zare saraca asculta apusul suflari
si vantul le bate, le-mparte-n mii de culori;
zdrentele surpa, si cad picuri de vin
paiata se-nchina, pe buze citeste: amin!

[cu guma totul se sterge.
se ridica-n zenit alta lege.
se duce, se-toarce, se duce.
mereu la cap de rascruce.]