Te țin de mână, grațioasă divă,
Făptură de lumină, limpezire.
Născută-n sorb de liră și-n potire
De ametist ascunse în ogivă.

Sunt în Eden, tărâmul de porfire,
Din care nimbul șoaptelor derivă,
Dar mă trezesc cu râvna mea nocivă,
Gândind la posedări și zvârcolire.

Pe scări de lut privirea mea asudă,
Închipuindu-și patul răvășit
Și pielea ta arzând în noapte, nudă.

Speram să trec prin vremuri primenit,
Dar blândul zeu, strunit cu-atâta trudă,
Într-un afund de gând s-a năruit.