O liniște pură, de un alb imaculat
mă reabsoarbe din sufletul uitat de ploi.
Atît de trist, atît de trist să te știi iar acasă
să-ți vezi singurătatea cum te privește de după fereastră
să auzi cum gîndurile se lovesc de pereții goi
și îngenunchează în fața ta!
Atît de trist, atît de trist e
să iubești pînă la aberare
și să renunți la orice,
dorul să se plimbe cu picioarele goale
pe sufletul fărîmițat de amintiri
pînă strivește ultima dorință
și să nu mai faci nimic, absolut nimic

Trist, atît de trist să vezi cum reînvie toamna în ochii tăi
și tu să taci, să nu faci nimic, absolut nimic..
să stai doar
și să privești cum cerul cade peste tine
și te transformă în stea.