Pustie a ramas biblioteca
Amintirilor.Săracele!
Le aud cum îsi sfâsie
Aripile în valtoarea
Mării cleioase a uitării.
Ultimele lor bătăi
Se scufundă in adânc
Odata cu ele.

Unicele mele corzi
De care mă ancorez,
Să sustin malul,
Ce-l simt fugându-mi
De sub picioare
Ca un peste alunecos
În palmă,
Se fac nisip.

Rătăcesc…
Cu vaporul ambitiei
În apele singurătatii
Purtând cu mine
Grăunte de sperantă,
Din apele adânci
Necunoscute mie
Răsar niste statui solzoase
ÃŽmbietoare-Amazoanele!
Trăgându-mi
Lingusitor cu ochiul.