nimic nu s-a schimbat îmi iau doar o pauză
visul știe să aștepte
între anotimpuri se stabilește un hotar fraged
bărbatul acesta deosebit se declară vinovat
se retrage
își spune gill
îmi explică foarte serios că pândea lumina
una specială
care să îl repună în circuitul său calendaristic
îmi descrie mai cu seamă toamna
caligrafiind-o cu majusculă
ploile reci din adâncurile firii
dialogurile cu sine însuși
în română
în timpul plimbărilor sale solitare înspre far
măreția sanctuară a oceanului
sentimentul de umilință
crepusculul
resemnarea în așteptarea somnului hibernal
eu îmi mușc buzele
aud cum se sparg scoicile sub greutatea pașilor săi
îmi șoptește că e un zgomot care îi infierbântă amintirile
întotdeauna pășește cu prudență pe țărm
să nu își deștepte visătorii
eu mă opresc pe albul paginii mele
observ că nu îmi mai desenează nici o poezie
nici o tentativă de zâmbet
strig
să mă audă acolo în america aceea a sa
dulce și fatală
strig
gill gill
nenumitule
întâmplatule altfel
crezi tu oare că cine suportă un naufragiu
crezi tu oare
că neapărat va refuza o nouă îmbarcare


15.07.04
acest text este tradus în spaniolă de Mae Stanescu
http://agonia.ro/index.php/poetry/82362/index.html?newlang=esp