citesc puțin
sar peste rînduri ca și cum ar fi niște garduri de cartier
mă obosesc literele înșiruirea cuvintelor
textul se așează pe retină în logica lui liniară ipocrită
evită esența zămislește inutilul convențiilor
proliferează putreziciunea metaforelor
ciuperci mustind de sensuri incertitudini bicisnice
mă frustrează această amînare perpetuă
o da, “vînare de vînt” deșertăciunea concubinajului poetic
caligrafie condamnată la religia ambiguității
alb e doar turnul de fildeș din care ne scriem discursurile
plagiindu-ne muza adormită în poziția aceea incomodă și puțin ridicolă
literele vor murdări însă totdeauna hîrtia pe care ne rostuim cele mai curate amintiri
imposibile săruturi în lumi imposibile limite crispate în lanțurile erudiției
totul e doar o arenă în care gladiatorii mimează cu încetinitorul un balet al absurdului
nimic nu e viu în această literatură a cuvintelor
doar eu cu venele sparte în nesomn
mai aștept un cuvînt fără centură de castitate