minunea caldă a-ntâiului născut
întunecata prevestire a înzăpezirii
înfiorarea umbrelor în ochi de apă
elanul amintirii ultimei înmuguriri

cuiburi fragede expuse prădătorilor
picajele pliscurilor hotarele astrelor
săgețile morții oprite cu pieptul –
binecuvântat că simt toate acestea!

frumusețea are aroma descompunerii
blândă fermă curată șoaptă a inimii
fructe zemoase fructe moi aerul
dă paradisul viermilor spre hrănire

mă risipesc abstract
în sâmburi de lumină
pe care îi culegi cu degete calme
în timp ce zeama ți se prelinge
peste buze peste sâni
umple cu sânge covorul
nu ți se mai vede piciorul
nu ți se mai văd rădăcinile

hai soarbe-mă poete
nu mai mușca-n cuvinte
să readucem toamna când am citit întâi
osânda și salvarea se-ngălbeneau
în frunze
și între pui de vrăbii eram noi
cei dintâi

nu ne-ntrecea nici iarba
înaltă pân’ la brâu
în care plânsul nopții
nu se zvântase încă
nu ne-ntrecea nici ora
peltică și nătângă
ce își marca hulubii
inelele de foc

arborii sunt îngeri spânzurați