te-aș fi dat javrelor să își ascută dinții
sau dimineților
din zilele în care se aud suflete troznind
sub dărâmături –
cel mai fericit aș fi fost dacă țeava de gaze
te-ar fi înfipt în cerul siderat

studenții unui seminar îndepărtat
îți analizează descompunerea materie-spirit
cuvintele tale (dinți de aur) le supun focului
sângele spirtierei îți face ochii albaștri

toți morții sunt bolnavi de senin?
habar n-am îți răspunzi (dar te minți
cu bună-știință)
desenezi orgasme pe tablă și negrul
juisează o altă clădire surpată

vinișoarele ochilor injectați te leagă
de ambulanțe
ești la cheremul paramedicilor para
militarilor paraoamenilor paralei
care îți trec în fișă diagnosticul:
spiritus captivus

sub grinda rămasă în picioare așteaptă
să treacă unda de șoc doi câini
împerecheați
te simți penibil îi camuflezi
sub sânii tăi evazați
și prin buric ți se prelinge o nouă
dimineață c-un alt soare

cu-tremur rău și dinții-mi cad
din cer peste picioare