mi-a plăcut iubito
să trecem mână în mână
prin urechea rotundă a
sfârșitului
ouăle de gheață ale
porumbelului
ce loveau cu ură
transparentul înveliș,
apoi pe o lumânare
roșie
uitam pleoapele în
brațele tale
și cânt, Doamne ce cânt
până se sparge-n culoare
și-ntre pereții ridați
rămâne mantia neagră
amărâtă ca o aripă frântă.