În palma mea e o lacrimă
oprită pe linia destinului
a alunecat pe o aripă de înger
într-o seară cu ziduri de ploaie
în labirintul eternei iubiri
care ne va sfărâma sufletele
în o mie de mii de fire de nisip
valurile întrebărilor noastre
vor șterge castelul fiecărei zile
dar noi vom rătăci căutându-l
târziu în fiecare noapte
stelele ne vor urma îndeaproape
dincolo de drumul cuvintelor noastre
vântul va îngenunchea peste valuri
mângâindu-ne cu depărtări nesfârșite
clipa ne va răni visul
târziu în fiecare dimineață
când ne vom ridica iubirea
peste aripile pescărușilor
înfiorând statuile timpului
pe care le-am uitat în urma noastră
nici nu vom ști când am murit
dincolo de îmbrățișarea noastră
cerul se va răzbuna
uitându-ne împreună
printre firele de nisip…

10 august 2004