Oftez după liberul imperiu dinăuntru,
Retrăind amarnic trecutul sumbru,
Saltul prin corp doare când trezește,
Un tot și un nimic ce mă neliniștește.

Îngenunchez în spatele marginii de lume
Culegând integral gânduri postume,
Ruga e din palme-mpreunate,
Câte aș mai avea să spun dintre păcate!

Parcelez secundele ispitelor topite,
Scuturând sensuri faptei rătăcite,
Găsirea iubirii e uitată,
Inima se nesfârșește, îndurerată.

Rătăcesc realitatea ierbii-mi înclinate,
Regăsind-o scrisă-n zările curate:
"Suflet neștiutor de vine,
Privește prăpastia dintre cer și mine!"