Mi-a spus marea
Ca nu am ce cauta la malul ei.
Si poate totusi, imi va spala picioarele
De cerneala, cu care clatinat
Astern poeme ratacite
Pe paginile albe ale orasului meu,
Pe jurnalul abandonarii.
Ma simt departe,
Nisip si soare, ne imprietenim!
Femei in jur, robuste si plapande
SI-aseaza sanii, isi ascund maternitatea.
Si atunci?
Ce vor sa pretuim?
Trupuri mistificate
Deseneaza placid forme alungite
Pe nisipul de asfalt al plajei.
De ce ne speriem in fata luminii?
De ce incercam sa desenam aer
Pana si cu noi insine,
Cu pensula ruginita a dorintei?
Un copil isi ascunde speriat fata de soare.
Oare asa suntem si noi,
Orbiti in fata adevarului?
Intre mine si cerul albastru de deasupra capului
E un spatiu pe care il masuram in timp.
Ce pacat ca ajungem acolo, cu fiecare secunda,
Calatorim fara bilet si ne ascundem
Sub muntele de plastic, de metal, de nisip,
de vin, de bere, de iubire, de prietenie, de ura,
de vinovatie, de alungare,de drumuri asexuate, de obligatii, de ritm,
de versurile nerimate ale prieteniei, de dragoste pentru
mama, tata, frate, noroi,
nimic.
Cu pantofii prafuiti,
calc pe drumul nestingherit.
E acolo, cu linii geometrice, sterile.
Nu mai e nimic de creat.
TOTUL exista
Nu putem noi sa-l cuprindem.