ÃŽmi cer iertare pentru tot ,
Ce am dăruit fără să sper.
Pentru speranțele pierdute
Când încă mai puteam să sper.

Pentru c’am plâns de multe ori,
Atunci când mă doreați râzând.
Și că prea des m-am întristat,
În suflet și în al meu gând.

Iertare-mi cer că mi-am dorit,
Numai o clipă de răgaz,
Să-mi șterg o lacrimă ce’ncet,
Se prelingea peste obraz.

C’adeseori am încercat,
S’accept și să’nțeleg pe toți.
Și pentru tot ce am făcut,
Spunând că dacă vrei și poți.

ÃŽmi cer iertare de la cei,
Ce m-au iubit chiar neștiuți
Și dac’am obosit cumva,
C’o vorbă-n plus pe cei tăcuți.

Și c-am mințit spunând mereu,
Că totul este foarte bine,
Când mă-ncercau tristeți adânci,
Simțite însă doar de mine.

Îmi cer iertare c’am crezut,
ÃŽn implacabilul destin,
Dar nu am vrut să recunosc,
Cum mor puțin câte puțin.

Oricât aș suferi,nu pot,
Plăti pentru durerea mea.
Nu pot pe nimeni sfătui,
Să înceteze a spera.

Îmi cer iertare, căci mai cred,
Că totul pleacă de la doi
Și trebuie s’avem cui da,
Tot ce avem mai bun în noi.

Și pentru că m-am risipit,
Sperând să mă adun cândva.
Iertare cer fiindc’am greșit
Și nu mă mai pot aduna.