Întinde-mi o mână ca să pot
Să mă ridic din mizeria disperării
Să mă salvez din mlaștina viciului nesănătos
Din viciul iubirii și eliberează-mă
Transformă tot ce e rău în infinitul cerului
Iar albastrul vesel alătură-l de negrul
Sufletului meu, poate o să devină și el bleu
Ajută-mă să nu mă cuprindă sângele morții
Gândurile negre, ajută-mă să nu îmi năvălească
Idei de pieire, să mai am o clipă de…
Nu… de ce să mai trăiesc?!
Ajută-mă să mor, sa iubesc a fost prea greu
Dar moartea-i mai ușoară…
Nu, nu te mai uita înapoi, privește înainte
Și spune-mi ce vezi cu ochii goi, cuvinte, simțăminte,
Mă vezi pe mine în viitorul tău ?
Sau doar un câmp însorit de umbra
Tainicelor amintiri pierdute...
...deja e prea târziu

Parcă plutesc acum deasupra timpului
Care mă îndeamnă ușor să visez
Și totuși parcă mă-mbie parfumul aerului inexistent
Să mă joc cu focul arzător al stelelor
Seara... din cenușa vechiului pământ
Eu am cules o picătură sau un gând, de fericire
Trufașă-i viața cea haină
Trufașă am devenit și eu
Gândindu-mă la vremea de demult
O lacrimă îndreptată spre soare, o ultimă speranță,
O stea care moare, o altă viață
Însă viața a fost prea scurtă
Prea mult durează chinul fericirii
Învăluit în umbra lui cu fum...