Ca niște flori sălbatice în zbor prin vântul rece,
Sau ca un zbor de lebădă ce nu vrea să se-nece
În apa ca o smoală, cu ierburile-i smocuri,
Pe dealul ce-i apare un uriaÈ™ de focuri
Ce nu vor a se stinge de un sărut de ploaie
Amară ca o salcie pornită să se-ndoaie,
Ne-apară iarăși viața încununată-n pripă,
Dispară-apoi pe dată în cea mai neagră clipă.

Ca o cădere-n negru-mi apară iară soarta,
Închisă-i mai apoi și mai bătrână poarta...
Din nou ne-apasă pașii ca urme muribunde
Ca lacrimile-focuri tremurătoare-n unde.

Și duse clipele-s, de rece vânt bătute,
Chiar nimeni nu mai știe o floare să sărute...