Chiar și atunci
când flacăra degetu’mi arde
mintea în amintiri
ce’mi chinuie ființa se mistuie.

Pânza care am țesut’o
din durere prematură
și inocență s’a născut
ca prin farmecul privirii tale, al părului tău…

Nicicând, uitarea visării tale,
a respirației și parfumului tău,
n’am putut’o aduce;
decât cu durere și doar temporar.

N’ai mai venit
sa vezi ultimele fâșii din mine
întinse pe zăpada gri, unde
semne zăceau atunci si acolo
acoperite demult de disperarea mea.