cuvintele mele sunt haina uitărilor viitoare
în care îmi voi îmbrăca amintirea nimănui

acela care vrea să citească aceste rânduri
se va exprima pe sine și se va rătăci ușor
în propria gândire

ard ulcioare alchimice în flăcările verbelor
sufletul lucrurilor împăienjenește degetele
tremurând lumina

târâi prin colb pielea ca o pelerină fierbinte
încolțesc semințele ierburilor tămăduitoare
tălpilor descărnate

roșu-împărat și verde-împărat au împărțit
diminețile între ei ascunzând urma cailor
de zăpadă turcoaz

lângă podul de mărgăritar sunt poate cerșetor
poate strigoiul lui harap-alb așteptând viclean
tatăl denaturat

pasul nimănui se apropie compun din cuvinte
troiță rostirilor ostenite în pernele cărora ora
se va ruga îngenuncheată

ca un soldat rupt de la rostul său inepuizabil
scrijelesc pe lemnul afumat: a.m.t. 0 – 2004
de ani de întuneric

așez versurile în ordinea înălțimii și le botez
cu lacrimi de neputință numindu-le deopotrivă
taină și sens

haina uitărilor viitoare este o uniformă de înger
sub care nu voi purta niciodată umbra nimănui