a măsura poezia este ca și cum ai bate la ușa
străinului cu degetele deschide e tânăr își rade
barba o dată la două zile iubește
o fată cu părul lung mergeau împreuna la școală ea
vorbea tare cânta la chitară și își purta umbra sânilor
vertical pe cămașa umedă el
citea mereu dintr-o carte pe care scria mare
linux și oh dacă ar ști tata

seizing poetry
ca și ne-am arunca
amândoi pe urma lipicioasă
a nopții
am asculta morrison
și un fel de albastru
în unghiuri toamna
se vede altfel
din mâinile tale

plouă dragul meu
în toate țările neliniștii noastre
se diluează nuanțele
se desprind algele tăcutelor haine
pereții străini ai ceasului
cad în ultima culoare întreagă
în ultimul cerc al poeților dispăruți
și tu vrei să vezi
cum se scurg pe sânul meu drept
verticalele praguri



hai să jucăm tic tac toe
cu creta pe același teribil asfalt
din anul inelelor transparente
mai ții minte noaptea în care ai plecat
erai cu X ai ales-o pe cea neînceput de albastră
mie îmi rămâneau mereu 0
și cutia pe ultimul raft
din cămara iluziilor noastre

hai să ne tatuăm pe spate un șarpe
ierburi să țâșnească din tălpile rug
să ne ridicăm o casă albastră sub ape

absinth e numele sânului meu
la răsărit se lichefiază
laptele amar al depărtării
sunt prea mulți de S în ventriculi
sunt prea mulți șerpi dezveliți de aripi
ne rupem hainele ca și cum ar exista între noi o ultimă coastă
un ultim loc de unde ar mai putea crește înapoi rădăcina bazaltului
absinth e numele ei
fecioară

nu contează ce ți-au spus alții
poemul acesta nu este biblia seize the day
despică-l în două suge-i seva
și visează david visează