M-ai învăÈ›at să nu-mi fie vreodată frică,
Ştiind că-ntr-un final toate or să treacă,
Nimeni nu a moştenit pământul,
Doar venim şi trecem pe Dânsul.

Lacrimile ne umezesc numai lutul,
Şi chiar de trupul e mai fraged,
Să ne eliberăm noi cu sufletul…
Mi-ai spus nici o lacrimă să pierd,
Nu cumva să o las să-mi treacă,
Doar fiindcă mi-a fost prea frică.

Să regret doar ce-a fost nefăcut,
Dorința e cea ce ne trage-n jos,
Şi se întoarce din nou în lut…
Mi-ai spus de dorinÈ›e să nu fiu ros,
Dar nu de ele să-mi fie frică,
ÃŽntr-un final şi ele or să treacă.

Să nu tremur nici de păcate,
Căci în lut vor rămâne uitate
Voi şti că-s pământeşti toate.
Credeam că acesta e sfârşitul… poate.
Dar înainte să dispari,
Ai sculptat ultimele rânduri:
Mi-ai amintit de mine să mă tem,
De al meu suflet etern,
Care nu cumva să fi È›inut
Şi la acel chip de lut…

Moto: Fiecare trebuie să-şi înfrunte demonii de unul singur, ca atunci când se vor întoarce să ştie: că puterea de-ai izgoni zace doar în tine.