oamenii prin care mă întâmpină disperarea
dimineața mă trezesc cu ochii umflați
de o iluzie mai pot crede în realitate
dar nimic până la striațiile epidermei
nu mă mai pot atinge
lasă-mă să tac în aceste rânduri
să-mi diger umbra tuturor îndoielilor
fi-voi o mare a neliniștii sau
acea tristețe poetică albastră
trag întunericul printre obiectele din jur
el e conserva goală de la capătul
ciuntit al cozii unui câine