al întoarcerii

Când ultima silabă mă răpune,
Voi fi curând pe alte coridoare,
În trup răpit de lege și visare,
Să-l răstignesc pe tânguiri de strune.

N-am nici un drept de gând sau de mustrare,
Doar să închin pornirile-mi nebune
Pe-altarul clipei ce etern apune,
Sorbind din lut o râncedă licoare.

Ce-ar mai putea făptura mea să facă,
Suită-n șea, cu pasul nestrunit,
Mușcând zăbala timpului, buimacă ?

Nu pot pleca senin și fericit.
Mă-ntorc în carnea de rodiri săracă
Și-mi voi plăti păcatul înzecit.