captiv
eu sunt ceea ce simt
inimi îmi bat în orbite
ca niște aripi ale întunericului
eu simt ceea ce-am vrut să fiu
mii de idei mă traversează
fugind
vocile! vocile! își sparg oglinzile-n
mintea mea
oracol vestit al idolilor muți

atât de gingaș firul memoriei
că se rupe acum...
gânduri îmi trec, se duc, au fost
atât de repede
prin mine
că și uit să le prind
uit să le vorbesc
mă contemplu fericit: nu sunt eu
dar totuși sunt
mă contemplu și nu mă văd
unde sunt? unde? unde?...
iar orizontul junghiat de soare
șade pe muntele-nalt
și-mi zâmbește trist

mi-am rătăcit sufletul
de tot poate
sentiment al existenței mele -pariul
simt că l-am pierdut
de când mă știu caut ochiul nu lacrima
mâna și nu versul
zeul și nu altarul
iar tot ce găsesc
e doar o browniană amestecare de vieți
trecute, paralele, viitoare
necâștigând
loteria ființării de azi

obosit
respir eul meu sau al altuia -nu contează
și zgândăr stigmatul adevărului:
eu...cine sunt eu? cine?...
eu...
EU?

sunt altcineva tot timpul -poate tu.
sunt ea, el,
particulă rătăcită de euharistie
stau pe muntele-nalt
șed
și te privesc zâmbind trist
trag linie È™-apoi punct
sunt fericit că sunt
și atât

...așa de gingaș firul gândirii
că se rupe acum
și-mi dă odihnă...
respir ultima oară
divinul
și uit
cine aÈ™ fi eu
dintotdeauna