mă obsedează căderea frunzelor
ca și cum un ceasornic împușcat
și-ar risipi în aer toate rotițele, limbile, arcurile

ca și cum un ceasornic împușcat
ar sângera pe tâmpla mea secundele, minutele, orele
ca și cum un ceasornic împușcat
și-ar opri timpul în loc / la ora evenimentului
la ora H a atingerii pământului

mă obsedează căderile de frunze
singurele ce-mi memorează trecerea
și zgomotul pașilor, cu tic-tacul timpului
bătut pe talpa pantofului,
ca și cum privirea mea ar putea fi pendula
ce-ți atinge trupul...la intervale precis determinate
(de calculele căreia depinde deschiderea și închiderea
magazinului de nimicuri,
acolo unde tu îmi hrănești nebuniile)

mă obsedează căderile frunzelor
și coincidența că ele cad o singură dată pe an
așa cum și vârsta mea se deschide o singură dată pe an
să le primească la masa festivă
căci ce altceva pot fi căderile de frunză
dacă nu invitații noștri
să ne țină
de mână, de umăr sau de talpă
sau pur și simplu de vorbă
despre una sau despre altele...