Praf obosit
umezind cizmele timpului
din piatră în piatră răsună pădurea
ce-și cântă copacii
plecați prea devreme
în zvon de incendii târzii
o pată pe cer
soarele plânge cu raze
pământul văduvit
de toți oamenii
creaturi ce nu știau a cerne
făina încărunțită de gânduri

ne întâlnim la răscruce,
acolo unde vânturile se opresc pentru o clipă
să îl asculte pe cântărețul cel orb