Era,
Aminte de-ți aduci,
O zi de toamnă, mohorîtă,
Cu nori de plumb, pe-un cer de tuci
Și pîclă - scrum trecut prin sîtă,
Pe-aleele de nuci.

Pe-un negru nour încrustat
Și soarele mai șters era.
Cu tonuri roz, de matostat,
ÃŽn apa lacului muiat
Cu-ncetul se topea.

Și ne-am oprit lîngă hamac,
La gura grotei de cleștar
Din dosul vechiului conac.
Privirea ta, ca un tîlhar,
În suflet îmi intra pe brînci.
Și eu, în ochii tăi adînci
Mă scufundam, să mă desfac,
Cum se desfac din munte stînci
Ce vin vuind din vîrful lor
Și cad într-un prelung izvor,
În fundul apelor adînci.