Pe masa de piatră odihnește un fluture.
Aș vrea să vreau aerul apropiat înățimii meditației
Dar culorile le-am uitat. Stau amorțite
Pe frunze , pe trunchiuri, pe buzele
Nerostirii .
Cât timp a trecut – de necrezut. Suspendată
De impresia cerului –
Emoția lumii amestecă sinele
În zvâcnirile mărilor vălurite de mituri.

Pe masa de piatră odihnește un fluture
Strivit de gândul toamnei. Portutile
Aglomerate hrănesc zeii nopților păgâne.
Pe străzi, casele lungite vibrează a dangăt.
Cât am avut de spus – de necrezut. Nimeni
Să-mi desfacă palmele.
Târziu nu am putut decât să arăt
Încotro s-au stins bătăile de aripi,
ÃŽncotro au ars florile de paie.