De când ai început a te alinta cu numele meu,
cuvânt din cuvintele obișnuite cu lumea
în care se născuse relația noastră,
de-atunci am învățat să te numesc eu
și să te ascund la piept de teamă
ca nu cumva să te vadă și să mi te răpească.

Îmi mângâiai privirile cu zâmbetul tău
și râdeai de fiecare dată când mă împiedicam
de dorul de tine, mai mereu neatent.
Mă bucuram doar din când în când și în grabă,
de frică să nu îmi citească cineva bucuria
și să vină să se bucure cu mine, de tine.
Mirată, tu îmi mai spuneai o dată cât de mult;
îmbrățișarea nu ni se va termina niciodată.

Știu. Mult de tot; de tu; de eu; noi.