îmi intră frunzele în casă
pe ferestre deschise – încă a vară,
pe ochi,
printre degete…
ca o furie…
ca o umbră a tututror gândurilor
nerostite
plecate deja în bejenie…
încerc să astup golurile,pustiurile…
măcar să nu mai dea năvală…
să intre așa , una …câte…una,
unul câte unul.

aprind înăuntru
toate lămpile pe care le-am primit cândva…
în dar, numai pentru că m-am născut.
……………………………..
dar nu se face cald…
mă-nvelesc cu mine
o dată
și –nca-odată
și rămân așa,
un fel de sâmbure- de suflet.
aș putea chiar să încap
în căușul unei palme
care să ia cândva această formă
de frunze, de ferestre închise…
de frunze înmărmurite- ntre ferestre neaprinse
sortite uitării…