întunericul prin care călătoresc umbrele noastre
reflectarea nefirească a unor sori uitați sub un alt vânt
toți cocorii cei albi plecați spre soarerăsare
sarea ploilor calme care se întoarce în pământ
toate numele dintre noi și totuși nici unul cunoscut
cuvintele stinse în orizontul iluzoriu al așteptării
și așa mai departe

astăzi nu vreau să vorbesc
fărâmele sunetelor mi se refugiază între pleoape
le trimit către tine și îmi închipui că le poți vedea
dialogul acesta se continuă într-un strigăt mut
între timp noi stăruim închiși în cochiliile noastre banale
nu se cunoaște învingătorul: eu sau tu?

de fiecare dată
din interiorul oglinzilor paralele
monologul sinelui se naște în tăcere