Nu mă închide
în suficiență,
cu certitudine
mă reduci
la un punct,
care de fapt
e punctul de sprijin,
adică nu eu

Simt
cum mă-nghite
gândul
că nu mai am dreptul
să primesc;
deja
am și nu merit

Fără vise
Nu sunt…
am fost.

Am fost dorința,
chemarea și iertarea,
am fost vibrarea,
cântarea și mirarea,
uitarea…

Printre copacii
desfrunziți
de amenințarea iernii
părelnice,
vârtejuri agresive
îmi rod amintirile-ți

Ajutooor,
strigă șoaptele-mi
de iubire
care-ți
împlineau copilăria

Ajutooor,
se zvârcolește
lutul
din care
m-ai modelat femeie


Ajutooor,
imploră
urma umbrei
luminii întrupate
într-unul
rupt în două
de nimicirea
dorinței de lună plină

Întinde mâna
și
binecuvântează-mi
gândurile!

Dă-mi voie
să visez,
eu,
felina agresivă,
închisă-n imensitatea
fără rost
din afara Iubirii!

Ajută-mă
să mă mai nasc
o dată
în inima
palmelor împreunate
a rugăciune!

Iubește-mă,
iubește-mă
mai mult decât
m-ai iubit cândva,

iar eu voi crește,
voi înflori
pentru-a rodi
doar pentru tine

și voi învăța
Renunțarea la deșertăciune.