Trăiau ceva frumos, cum nu trăise nimeni
Și se-ntâlneau pe-ascuns de teama celor răi.
O dragoste nebună cum doar în cărți există,
În gheara ei, parșivă, i-a prins pe amândoi.

Când nori apar pe cer și sfinții iarăși plâng,
Este ziua iubirii și-aceea-i ziua lor.
Atunci se țin de mână, se plimbă prin palate,
Se pot lua în brațe, pot face tot ce vor!

Se hotărî să-i spună că-i dăruiește viața,
Dar ploaia se oprise și soarele-a zâmbit.
Atunci a sărutat-o, știind ce va urma,
L-a sărutat si ea, apoi...l-a părăsit.

De nu o va iubi pe ea, nu va iubi pe alta,
Va mai trăi, destul, doar să-și blesteme soarta!