o țară fictivă, cu locuitori fictivi
în care nu ți-ai termina
niciodată țigara
dacă nu ar ploua la răstimpuri
o țară numai bună s-o desenezi pe capacul unei bomboniere
s-o încrustezi în căile tale nazale
și să respiri apoi amplu
amplu și sacadat, ca o tiparniță.

la știri afli că pentru fiecare mașină
există un parapet sau un copac adecvat
lângă el își poate strânge încheieturile, dezbrăca parbrizul...
de ți-ai putea răzui și tu mintea de milioanele
de kilometri parcurși
(la ce? la ce?!)
în alte condiții ai fi ajuns de mult pe Lună
te-a oprit doar noroiul din marșurile tale cotidiene
(da, zilele acelea când îți târai trupul zăngănind a muncă)
era mai presus de genunchi
mai presus de cer.
N-ai purtat niciodată oglinzi retrovizoare
și nici o plăcuță de înmatriculare să te apere de cele rele.

Eheee! dar ai castele din praf stelar
cât pentru douăzeci de vieți!

o țară fictivă, cu locuitori fictivi,
lipită undeva pe pereți, lângă multe alte afișe
o țară scorojită și fluturând în fâșii
ți-ai scrie numele pe ea
dacă ai ști cum începe
poate e prea devreme, întâi cafeaua
așa se începe
apoi vom privi aurora dimineții
și vom călca,fin dar hotărât
pedala de accelerație.

și uite-așa ți s-au lipit băltoacele mahalelelor de suflet
ca niște frunze moarte
ai stors din ele cântecele vremii tale
și le-ai ascuns de ochii lumii
și le-ai clocit ca un incubator industrial
respirând mereu amplu
amplu și sacadat, ca o tiparniță.