agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-06 | [This text should be read in romana] |
În numele sfintei prostituții
„Iubiții-atâtor desfrânate Sunt fericiți, sătui, ușori; Eu, brațele ce-au strâns doar nori Le simt acuma sfărâmate.” Charles Boudelaire În seara-n care vântul urlând pe trotuare, Părea hazardul aspru, iscat de ochii ei, O voce mă opri răsunătoare: „-Vino la mine frate, îți vând niște femei!” Acest Morfeu sălbatic, cu cap de abanos, Gregar și cu privirea vicleană, prefăcută, Mă trase după dânsul pe niște scări în jos Într-o cavernă veche, murdară, mohorâtă; Mă părăsi apoi în umbra unei uși. E blândă dezmierdarea femeii și suavă, Dar trupul ce ți-l vinde cu ochi calzi, jucăuși, E diabolica simțirilor podoabă. Învățasem toate-acestea, iubindu-le firește, Copilele-și vând trupul, fără de preț în viață, Azi e cu tine, mâine un altul o iubește… Și lumea asta-ntreagă e-o ticăloasă piață! Am dat să plec în grabă cu pas nepăsător, Dar ușa s-a deschis, și-n dreptul ei, O Evă cu nuri mari și trup atrăgător Privea la mine, aruncând scântei. Mi-am amintit atunci de-o altă Evă, O copiliță tandră al cărei zâmbet sfânt, Îmi lunecase-n suflet ca o sevă, Ca un balsam al fericirii pe pământ. I-am protejat tulpina de pom neprihănit Păzind grădina pură, cu sufletul meu viu… O clipă doar plecat-am, și-apoi când am venit, Copacul, fără roade ardea într-un pustiu. Drept ar fi fost atunci, în cumpăna ce stam’ S-arunc în iad iubirea ce-mi biruia suflarea, Dar prea bun, și iubind-o mai mult decât credeam Am răsplătit necinstea, cu iertarea. A mai durat un an iubirea noastră, Frumoasele morminte, le-am înviat cu gura, Dar pârtia ce duce femeia cea mai castă E veșnică, și surdă, și-alunecă întruna… Trezit din amintirea ce m-ameți o clipă, Simții femeia cum mă trage-n patul ei; Se dezbrăcase-n grabă, și mă privea lungită, Cu ochii ca un sânge, lucind printre scântei. Sărutul ei- o flacără pe gură arzătoare- Și trupul ei- un slujnic gemând printre licori- Lăsarăm demonii-n împreunarea-ngrozitoare, Să se posede tandru, de zeci și zeci de ori… Lumina zilei, albă, ne zugrăvi discret, Eu tolănit, ea caldă, cu capu-n piept la mine… Când își deschise ochii i-am îngânat încet: „-De astăzi preacurato m-am însurat cu tine!”
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy